miercuri, 8 septembrie 2010

Lectia despre manipulare si invidie

Am avut o grãmadã de cunoştinţe care, atunci când le complimentam sau când le spuneam o vorba bunã, din rãutate nu imi dãdeau dreptate-mai precis, din invidie, sau cel puţin erau imparţiali ori erau modeşti.

Când invidiezi pe cel de lângã tine, oare de ce nu te depãrtezi de el...? De ce, totuşi vrei sã îl faci sã decadã şi mai ales, de ce vrei sã profiţi de pe urma prieteniei lui ? Pentru cã îţi convine. Îţi convine sã manipulezi bunãtatea celui de lângã tine dupã bunul plac, fãrã ca el sã afle asta.

Atunci când afirmi un adevãr, eşti considerat rautãcios şi bineînţeles, invidios. De cele mai multe ori trebuie sã tãcem, fãrã a spune nimic. Foarte bine, dar ceilalţi îi catalogheazã pe cei ce nu "iau atitudine" drept proşti şi laşi.

Când doi oameni se ceartã, ei sunt priviţi din exterior ca fiind « certãreţi », iar lumea nu se mai deranjeazã sã cunoascã adevãratul motiv pentru care cei doi se ceartã -care de altfel este cel mai important, şi îi catalogheazã în felurite moduri, spunând cã : « nu este frumos sã te cerţi », « cã asta ţine de educaţie ». Dar de multe ori şi cei educaţi se ceartã - indiferent de cauzã. Iar de multe ori, cei ce pretind a fi educaţi, nu sunt în stare sã foloseascã diplomaţia în dispute şi îşi adreseazã insulte grosolane.

Mai apoi, dacã aduci motivaţii, ţi se suprimã dreptul de a te apãra şi toate vorbele, argumentele pe care le aduci, în scopul de a demonstra adevãrul, vor fi ineficiente spre a-ţi arãta vina (sau "vina") în cearta pe care poate nu tu ai iscat-o.

Eu pot spune cu mâna pe inimã, cã nu ştiu ce este invidia. De când ma ştiu, nu am fost invidioasã pe nimeni şi nimic. Dacã Dumnezeu aşa a vrut, ca sã îi dea celui de lângã mine mai mult, asta nu inseamnã cã EU trebuie sã fiu invidios. Dimoptrivã, asta ar trebui sã îmi stimuleze capacitatea de a recunoaşte lucrurile şi calitãţile cu care eu am fost înzestrat.
Cu cât calitãţile sunt mai multe, cu atât trebuie ca omul sã fie mai umil, sã nu se mândreascã niciodatã cu ceea ce i-a dat Dumnezeu, şi sã nu facã niciodatã abuz de calitãţile pe care le are, pentru cã nu se ştie niciodatã când Dumnezeu i le-ar putea lua înapoi.

De multe ori, atunci când am încercat sã arãt faţa adevaratã a lucrurilor, am fost judecatã aspru; de multe ori când aveam dreptate, ceilalţi mã nedreptãţeau. De multe ori, când ştiam care este adevãrul, nu puteam spune nimic, fiindcã aveam un lacãt pe gurã. E oribilã acea senzaţie : sã ştii şi sã nu poţi spune ; e mai mult ca şi când ai vorbi cu cineva, iar acel om nu te-ar lua in seamã : e ca şi când ai vrea sã vorbeşti şi toţi ar încerca sã îţi îndese pumnul în gurã, sã nu poţi ca sã rosteşti niciun cuvânt. Fiindcã adevãrul e adevãrat, iar nu multora le face placere sã îl audã, mai ales rostit din gura altora.

2 comentarii:

  1. Sarut mina !
    Este foarte greu sa vezi clar si sa stii dar sa nu poti spune pentru ca cea ce spui este peste puterea lor de intelegere .
    Majoritatea nu vad mai departe de propria persoana si de propriile necesitati .

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Bizonul: Da, stiu foarte bine asta. Unii oameni vad in celelalte persoane doar interese.

    RăspundețiȘtergere