marți, 2 noiembrie 2010

Lectia despre barfa

Am întâlnit până la vârsta aceasta –deşi nu chiar atât de înaintată, mulţi oameni cu caractere diferite. Unii au dezamăgit, alţii au un loc asigurat în inimă, pentru că niciodată nu mi-au dat ocazia să mă dezmint de ei, datorită faptelor lor.

Definiţia bârfei:
BÂRFÍ, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. şi refl. recipr. A vorbi de rău, a ponegri, a defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi şi uscate

Când vorbeşti de rău, nu vorbeşti de bine; asta ştie orişicine. Problema se pune altfel: de unde vine această vorbire de rău...? Din ce cauză îi vorbim noi pe ceilalţi de rău? Mi-am pus de multe de ori întrebarea: de ce vorbim de rău...? De ce de bine nu putem vorbi? Posibile răspunsuri ar fi: din răutate, invidie, ură, datorită complexului de inferioritate, toate aceastea derivând din prostie. E mai uşor să etichetezi decât să apreciezi. E mai uşor să împroşti cu noroi decât să stimezi. E mai uşor să arăţi cu degetul în loc să vezi paiul din ochiul altuia, decât să vezi bârnele din proprii tăi ochi. Aceastâ tendinţă, o au cel mai mult adolescenţii. Unii din ei, plictisiţi de viaţă fiind, nu găsesc nimic altceva mai bun de făcut decât să "îndruge verzi şi uscate". Şi nu e vina lor, e vina părinţilor. Ecucaţia e rară în zilele noastre.

Bârfa este foarte la modă şi în jurnalism, nu numai în viaţa reală. Şi pentru că bârfa reprezintă un lucru real, a ajuns să fie tabloidizată. Exista o grămadă de reviste şi ziare care vând...”bârfe”. Practic, bârfa a ajuns o modă. Dacă nu eşti la curent cu ultimele bârfe din showbiz, poţi fi considerat înapoiat. Şi de parcă nu ar fi de ajuns, articolele “bârfitoare” din ziarele tip tabloid au ajuns să fie subiecte şi în anumite emisiuni televizate, unde invitaţii, ce credeţi că fac de obicei? Se ceartă, alteori îşi dau chiar şi în cap, dacă e necesar.

Un profesor spunea că: “nu contează dacă o persoană are parte de publicitate pozitivă sau negativă, important e că are parte de publicitate”. Cam asta vor şi anumiţi indivizi. Vor să se facă afirmaţi cu orice preţ. Fie că e vorba de făcut sex în sala de clasă, fie că e vorba despre haremul de femei a unui crai din Răsărit.

Eu nu am înţeles niciodată obsesia de a apărea la televizor. De ce ţin oamenii să apară la televizor...? Un răspuns logic ar fi: pentru că acolo se câştigă mulţi bani. Da, dar majoritatea nu vor banii, ci vor faima care le revine din apariţia lor pe sticlă. Acum o să săriţi pe mine şi o să îmi spuneţi: “Da’ ce, tu nu ai vrut niciodată să apari la TV?”. Răspuns egal nu. Nu, pentru că mai există oameni care ştiu că tembeliziunea nu înseamnă totul.

Fiecare se poate face remarcat prin ceea ce consideră el că are mai bun. De ce trebuie mereu să avem opinii avizate în ce privesc faptele noastre? Trebuie ca noi să fim siguri de ceea ce facem; restul, vine de la sine!